Ofertele „generoase” spuse la telefon nu sunt întotdeauna ceva chiar ingenuu sau folositor. Acum vreo cîteva zile mă sună o fătucă de la Vodafone cu ocazia „monumentală” a expirării contractului între firma mea și onor taraba ‘mnealor. „Domnu’ Iancu, vă oferim ceva mai bun.” Iaca la ei îmi zic și pun botul. Atîtea minute și dă-i și vorbește. Eu sunt flatat de importanța care se dă micii mele firme și înregistrez la sugestia don’șoarei acceptul. Închid telefonul și-mi dau seama că nu s-a pomenit un cuvînt de sms-uri, serviciul pe care îl folosesc la greu. Sun la fătucă și recunoaște cu vocea scăzută țeapa. De exemplu, la 100 de sms-uri pe lună se face de vreo 7 euro cu sau fără tva, nici nu mai contează. anulez pe loc și-i spun să revină cu o propunere cu adevărat avantajoasă pentru mine. Îngaimă că da și închid.
Nu caști ochii, caști punga. Dar de ce? De ce EU CLIENTUL trebuie în permanență să casc ochii? Nu cumva ideea că afacerea e un soi de hoție legală e puțin cam învechită? Nu cumva ar fi trebuit să mă scutească de efort, pentru a rămîne client fidel, astfel încît să-mi precizeze toate detaliile, inclusiv pe acela că nu voi mai avea sms-uri gratuite, vorba vine? Am impresia că și societățile mari, internaționale, după aterizarea în țara mioriticilor, devin asemenea lor.
Mde…
